Clopoțelul a sunat începerea școlii și la Penitenciarul Botoșani!
În deschidere, 96 de deținuți au avut posibilitatea de a asculta mesajul transmis de către directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, chestor de poliție penitenciară dr. Dan Halchin, al dlui comisar șef de poliție penitenciară Dumitru-Daniel Pînzariu, directorul Penitenciarului Botoșani, precum și al dnei Loredana Secrieru, directorul Școlii Speciale Sfântul Stelian Botoșani, în prezența cadrelor didactice care vor asigura procesul instructiv-educativ în anul școlar 2024-2025.
Accesul la educație reprezintă, pentru cei ce vor frecventa cursurile claselor I-XI, o șansă în plus pentru reintegrare, o ocazie de a accesa cursuri de calificare sau un loc de muncă după liberare, astfel încât să revină în societate în deplinătatea rolurilor de cetățeni activi.
Pentru cei ce vor ține pentru prima dată stiloul în mână, școala va reprezenta o șansă de a citi și de a putea transmite câte un gând de bine celor de acasă.
Școala modelează caractere și cultivă valori. Niciodată nu este prea târziu să învățăm!, este mesajul transmis de reprezentanții Penitenciarului Botoșani.
Cutremur la „Apă”, s-a cerut demiterea întregului Consiliu de Administrație – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 19, 2024
O nouă categorie de clienți la Modern Calor: În premieră avem în municipiul Botoșani...
Oana Sava
Nov 19, 2024