Este doliu la un liceu din județul Botoșani după moartea unei profesoare.
Profesoara de Limba și Literatura Română Nicoleta Condurachi de la Liceul Tehnologic Bucecea a plecat la ceruri.
Redăm mai jos mesajul transmis de reprezentanții liceului pe rețelele de socializare
Cu profundă tristețe, anunțăm trecerea în neființă a doamnei profesor Nicoleta Condurachi, un dascăl desăvârșit și un suflet nobil care a marcat viețile multor generații de elevi.
Doamna profesor Condurachi va rămâne mereu în amintirea noastră ca un exemplu de devotament, pasiune și dăruire față de educație.
Prin iubirea ei pentru limba română și prin blândețea cu care ne-a îndrumat pe toți, a lăsat o moștenire valoroasă în inimile celor care au avut privilegiul să o cunoască. În aceste clipe de mare durere, suntem alături de familia îndurerată, de colegi și de toți cei care au iubit-o și au respectat-o.
Ne vom aminti mereu cu drag de doamna profesor și de lecțiile sale, nu doar despre literatură, ci și despre viață.
Dumnezeu să o odihnească în pace!
Jandarmii botoșăneni solicitați la sfârșit de săptămână: CE evenimente vor avea loc
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Gabriela Erdic
Nov 16, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cîrligeanu: Împreună pentru un Viitor Mai Bun
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Grup de tineri adunat în fața unui magazin din Centrul Istoric: Unul dintre ei consuma alcool
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Sute de amenzi și aproape 50 de șoferi lăsați FĂRĂ permis la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024