Acțiunea desfășurată de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Botoșani a avut loc în cadrul unei campanii la nivel național.
Campania Națională pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă, precum și prevederile legale privind cerințele minime de securitate și sănătate în muncă de către angajatorii care desfășoară activitatea în centre comerciale în domeniile:
În cadrul acestei campanii, în domeniul relațiilor de muncă, s-au efectuat 22 controale. S-au dispus 19 măsuri pentru remedierea neconformităților constatate, a fost aplicată o sancțiune contravențională (un avertisment).
Deficiența constatată în domeniul relațiilor de muncă a fost:
În domeniul securității și sănătății în muncă (SSM), în cadrul acestei campanii, au fost efectuate controale la un număr de 22 agenți economici, din care au fost sancționați 16.
Au fost constatate 28 neconformități pentru care au fost dispuse măsuri, fiind aplicată o amendă în valoare de 8.000 lei și 25 avertismente.
Cele mai frecvente deficiențe constatate în domeniul securității și sănătății în muncă au fost:
Redacția Botoșăneanul
Jun 16, 2024
Taxi izbit într-un cap de pod, o ucraineancă a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Jun 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Jun 16, 2024
AUR s-a apucat de curățenie după alegeri, instigatorii dați afară: I-am zis să se calmeze – VIDEO
Gabriela Erdic
Jun 16, 2024