SC Nova ApaServ SA Botoșani informează că din cauza lipsei precipitațiilor și a vremii caniculare din ultima perioadă, consumul de apă a înregistrat o creștere semnificativă.
Având în vedere, capacitatea limitată a conductelor de transport a apei pe sistemul de alimentare Bucecea-Leorda-Dorohoi, pentru a asigura menținerea unor valori minime necesare în rezervoarele de la Dealu Mare, cât și pentru a evita apariția unor avarii majore pe conductele de transport, operatorul regional este nevoit să prelungească restricțiile în furnizarea apei, până la data de 31 august 2024.
Astfel, abonații ce locuiesc în zona medie și înaltă a municipiului Dorohoi vor avea apă potabilă la robinete doar pe timpul zilei, în intervalul orar 7:00-19:00, iar utilizatorii din zona de case și din localitățile limitrofe (Broscăuți, Șendriceni), în intervalul orar 12:00-17:00.
De asemenea, către abonații din localitățile Leorda, Brăești, Poiana, Dolina, Văculești și Saucenița se va furniza apă potabilă doar pe timpul zilei, în intervalul orar 12:00-17:00.
SC Nova ApaServ S.A Botoșani face apel la toți utilizatorii din zonele afectate să folosească apa numai pentru consum menajer și nu pentru udarea culturilor agricole, a gazonului, umplerea bazinelor și a diverselor recipiente folosite în alte scopuri decât cele prevăzute în contract, deoarece din motive tehnice societatea nu poate asigura un debit mai mare decât cel proiectat la data executării rețelei de apă.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și facem apel către toți utilizatorii pe care îi deservim, la înțelegere și colaborare!, au transmis reprezentanții Nova ApaServ
(foto - depositphotos.com)
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Whatsapp a lansat o nouă funcție: Instrumentul este disponibil la nivel global
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Slujbe și conferințe în parohiile din Botoșani: PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Fosta perlă a Botoșaniului, la un pas de revenire după accidentarea horror
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024