Gigi Becali, finanțatorul FCSB, a primit o suspendare de șase luni din activitățile legate de fotbal și amenzi după comentariile sale controversate la adresa arbitrei Cristina Trandafir. După o decizie a Federației Române de Fotbal (FRF), Becali a fost sancționat pentru comportamentul său jignitor, în special pentru declarațiile făcute în legătură cu deciziile arbitrale din meciul FCSB - FC Botoșani. În ciuda sancțiunii, Becali a contestat decizia în instanță, iar procesul este încă în desfășurare.
Finanțatorul FCSB-ului a primit interzis 6 luni de la desfășurarea oricăror activități legate de fotbal, dar și trei amenzi pe numele său (două de 10.000 de lei plus una de 50.000 de lei, dintre care va fi plătită doar cea din urmă). În plus, și echipa a primit o sancțiune financiară de 5.000 de lei.
Latifundiarul din Pipera nu a fost deloc încântat de sancțiune, astfel că a apelat la justiție. Magistrații au analizat cazul și au ajuns la concluzia că nu pot judeca o astfel de speță. Decizia magistraților nu este însă definitivă și poate fi atacată cu recurs”
”Solutia pe scurt: Admite excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti. Respinge acţiunea ca inadmisibilă. Obligă reclamantul la plata către pârât a sumei de 9772,54 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare, recursul depunându-se la Curtea de Apel Bucureşti. Pronunţată cu aplicarea art. 396 alin. 2 Cod proc. civ., azi, 04.11.2024”, se arată în decizia magistraților, potrivit digisport.ro
Decizia a fost luată în cadrul ședinței din 1 aprilie și postată pe site-ul FRF. Becali a fost reclamat de secretarul general FRF Radu Vișan, la scurt timp după meciul FCSB - FC Botoșani, scor 3-2, unde Trandafir a fost în camera VAR.
”Băi, ce înseamnă roşu? Înseamnă mingea în control. Unde a fost mingea în control? Pentru că era la Nana, numai că el a dat lumânare. A atins ăla mingea. Cum a avut control?
Când e vorba de Becali, nimeni nu mai are rafinament de inteligență de arbitraj, nici măcar Avram, care e băiat deștept. Dar când e vorba de mine, nici el nu mai e cum trebuie. El, săracul arbitru, a arbitrat bine. Dar vine o femeie şi spune roşu. Păi, dacă pui o femeie...
Băi, eşti nebun la cap? Ati înnebunit cu toţii? Lasă, mă, femeile la femei, bărbații la bărbați. Asta e lupta la jocuri. Lupta la bărbați o arbitrează bărbații, băi, nebunilor. Ați înnebunit cu toţii?!
A făcut Dumnezeu dreptate, ea nu-și dă seama că trebuie să intervină peste bărbat.
Deci, avea control sau nu? Până cobora mingea, şi Dawa și Ngezana ajungeau acolo. Cum controla mingea de la distanță, din aer?”, a spus Gigi Becali, în cadrul unei conferințe de presă.
(Foto: digisport.ro)
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Declarația zilei 14 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 14, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 14, 2024
Vitezomani „încetiniți” cu amenzi de polițiștii rutieri
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024