S-a întâmplat joi, 22 august 2024.
În cursul zilei de 22 august 2024, polițiștii locali din cadrul instituției au constatat, în Centrul Istoric, săvârșirea unei contravenții prevăzute de dispozițiile Hotărârii Consiliului Local Botoșani nr. 221/2009.
Un riveran, care probabil nu cunoștea încă prevederile actului normativ local mai sus menționat, a ieșit la plimbare cu doi câini de talie mică, fără a avea asupra sa obiectele necesare pentru curățirea locului și evacuarea dejecțiilor fiziologice.
Polițiștii locali, care își desfășoară activitatea în Dispecerat, au observat pe una din camerele de supraveghere din zonă, cum animalele de companie își fac nevoile fiziologice pe domeniul public fără ca stăpânul acestora să curețe în urma lor.
Imediat, a fost sesizată patrula de ordine și liniște publică din zona de responsabilitate a Centrului Istoric, care au aplicat sancțiune contravențională și au dispus igienizarea zonei.
Atragem atenția proprietarilor de câini din municipiul Botoșani, importanța de a avea asupra lor mătură, lopățică şi mânuși de unică folosință, pentru a curăța locul unde patrupedul și-a făcut nevoile fiziologice în vederea păstrării unui oraș curat, este mesajul transmis de polițiștii
Cutremur la „Apă”, s-a cerut demiterea întregului Consiliu de Administrație – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 19, 2024
O nouă categorie de clienți la Modern Calor: În premieră avem în municipiul Botoșani...
Oana Sava
Nov 19, 2024