Bărbatul din Botoșani a căzut în capcană după ce a încercat să-l acosteze online.
Poliția Municipiului Deva a fost sesizată, duminică seara, de către un tânăr de 20 ani din Deva, cu privire la faptul că, acesta și-a creat un profil fals pe o rețea de socializare, dându-se drept o fată de 14 ani, iar un bărbat dorește să se întâlnească cu această minoră pentru a întreține relații sexuale, potrivit pressalert.ro.
„În urma activităților investigative și de cercetare efectuate de către polițiști, persoana bănuită de comiterea acestei fapte a fost identificată ca fiind un bărbat de 38 de ani din comuna Rădăuți-Prut, județul Botoșani.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de racolarea minorilor în scopuri sexuale”, a comunicat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
(Foto: depositphotos)
Cutremur la „Apă”, s-a cerut demiterea întregului Consiliu de Administrație – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 19, 2024
O nouă categorie de clienți la Modern Calor: În premieră avem în municipiul Botoșani...
Oana Sava
Nov 19, 2024