Candidatul PSD pentru președinția Consiliului Județean Lucian Trufin este inițiatorul și promotorul Asociației de Dezvoltare Intercomunitare ITI „Țara de Sus”, înființată la nivelul a trei județe: Botoșani, Suceava și Iași, cu 125 de primării componente, municipii, orașe și comune.
Rolul asociației este de a sprijini primăriile și mediul privat să inițieze și să realizeze programe de investiții locale prin mecanismul de finanțare Investiții Teritoriale Integrate.
„Încă din primul mandat de senator am înființat Asociația de dezvoltare intercomunitară ITI-ȚARA DE SUS pentru ca județul nostru să recupereze decalajele din alte regiuni și să se aloce bani europeni pentru proiectele de investiții locale propuse în funcție de nevoile specifice ale fiecărei localități. În acest fel, primăriile și mediul privat vor putea depune mai multe proiecte și obține mai rapid fonduri nerambursabile pentru proiectele locale. Din funcția de președinte al Consiliului Județean voi implementa acest program și voi accelera dezvoltarea fiecărei comunități locale din Botoșani”, a declarat Lucian Trufin.
ITI „Țara de Sus” urmărește atragerea fondurilor europene cu predilecție pentru dezvoltarea sectorului IMM, inovarea tehnologică, îmbunătățirea sistemului de sănătate, crearea unei rețele de incubatoare de afaceri și parcuri științifice, modernizarea infrastructurii, investiții în agricultură și industrie alimentară și dezvoltarea parteneriatului dintre public și privat.
Comandat de Partidul Social Democrat - Organizația Județeană Botoșani, Realizat de SC Direct Research SRL, Cod Unic de Identificare mandatar financiar coordonator 21240002.
(Comunicat PSD Botoșani)
Părintele Diaconu, mesaj la 40 de zile de la plecarea mamei soacre la cele sfinte
Redacția Botoșăneanul
Oct 17, 2024
Traficul rutier din Botoșani supravegheat cu ajutorul unui elicopter dotat cu RADAR - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 17, 2024
Pietoni amendați și șoferi lăsați fără permis după o acțiune a polițiștilor prin oraș - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 17, 2024
Șef cu concurs la „instituția șoferilor” de la Botoșani
Oana Sava
Oct 17, 2024