Drumul „Vămii”, mai exact Drumul Județean 282, leagă localitățile Hănești, Vlăsinești, Săveni, Drăgușeni, Coțușca, Rădăuți-Prut și asigură conectivitatea directă prin vama transnațională Rădăuți-Prut cu Republica Moldova.
Consiliul Județean Botoșani a depus cererea de finanțare europeană prin Programul Regional a lucrărilor de modernizare a Drumului „Vămii”. Valoarea proiectului este de 68 de milioane de euro, din care 60 de milioane de euro sunt fonduri europene și 8 milioane de euro reprezintă cofinanțarea asigurată de Consiliul Județean Botoșani. În suma de cofinanțare este inclusă și rezerva de implementare a proiectului.
Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani
„Așa arată dezvoltarea! Așa arată o administrație profesionistă, care știe ce are de făcut și face ceea ce are de făcut! La preluarea mandatului de președinte am promis că voi urni lucrurile și vom dezvolta accelerat județul. Asta am făcut în ultimii trei ani și jumătate, în care am modernizat și reabilitat peste 200 de kilometri de drum județean. În fruntea Consiliului Județean trebuie o echipă administrativă cu experiență, care să știe ce are de făcut încă din prima zi de mandat pentru a continua dezvoltarea. Nu mai avem timp de experimente, dacă vrem cu adevărat ca județul Botoșani să se dezvolte”
Drumul „Vămii”, mai exact Drumul Județean 282, leagă localitățile Hănești, Vlăsinești, Săveni, Drăgușeni, Coțușca, Rădăuți-Prut și asigură conectivitatea directă prin vama transnațională Rădăuți-Prut cu Republica Moldova. Proiectul vizează modernizarea a 48,799 kilometri.
Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani
„Este un proiect major, generos și care va contribui din plin la dezvoltarea județului. Totodată, este un pas important pentru a continua realizarea unei axe cu adevărat strategice, care să lege Vama Rădăuți-Prut de sudul județului, implicit de județul Iași, și de a îndrepta ce a stricat administrația liberală care a desenat Drumul Strategic ca un brăduț de Crăciun pentru a include pe traseu primările pe care le conduceau la acea vreme. Dezvoltarea județului trebuie făcută în ansamblu și nu pe interese politice și economice. În ultimii trei ani și jumătate am demonstrat că echipa pe care o conduc face administrație performantă, atât la nivel județean, cât și la nivelul fiecărei primării”
Mai mulți botoșăneni rămân FĂRĂ apă din cauza unei avarii: Anunțul Nova ApaServ
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Aproape 200 de botoșăneni ar putea MURI la o pană de curent
Oana Sava
Oct 30, 2024
Inspectorii ITM Botoșani participă la un seminar important – DETALII
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024