„Ca profesor și inspector școlar, cu 27 de ani de carieră, am promovat județul Botoșani pe plan național și internațional, grație rezultatelor remarcabile ale elevilor pe care i-am pregătit. Am luat decizia de a candida pe lista PSD Botoșani la parlamentare pentru a susține un Guvern care și-a fixat ca țintă modernizarea sistemului de educație și sprijinirea, atât a profesorilor, cât și a elevilor și studenților. Programul de Guvernare al PSD include măsuri de finanțare a sistemului de învățământ din România, astfel încât să aibă acces la școală și apoi să se integreze pe piața forței de muncă un număr cât mai mare de tineri”, a declarat Cristina Bălăucă inspector școlar adjunct și consilier local PSD.
PSD își propune să aloce 1 miliard de euro din fonduri europene și din bugetul național pentru extinderea învățământului dual în toată România și pentru dotarea cu echipamente și tehnologie a școlilor profesionale.
Ținta Programului de Guvernare este creșterea de 5 ori a numărului de elevi din învățământul dual în următorii 5 ani, respectiv 100.000 de elevi încadrați în această formă de învățământ, iar elevii din județul Botoșani vor beneficia de această șansă de a se specializa în meserii cerute pe piața muncii.
„În calitate de profesor am citit măsurile pentru educație propuse de toate partidele politice. Vreau să vă spun că la PSD am găsit singurul Program de Guvernare în care sunt prevăzute măsuri ferme pentru susținerea învățământului dual, profesional și tehnic de care România are foarte mare nevoie. Programul de Guvernare al PSD vizează alocarea a 470 de milioane de euro din fonduri europene pentru dezvoltarea învățământului tehnologic, prin programe corelate cu dinamica pieței muncii, astfel încât să furnizeze o forță calificată de muncă, în acord cu necesarul investitorilor, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități și pentru grupurile vulnerabile. Doar așa ne putem păstra tinerii acasă și să-i facem să devină cei mai pregătiți din toată Uniunea Europeană”, subliniat Cristina Bălăucă
https://www.facebook.com/share/p/9UNSgN7s9W9sBQvx/
CMF11240017
(Comunicat PSD)
Botoșănean ajuns la spital după ce a căzut de pe o trotinetă electrică în fața sediului Poliției
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
ÎN ACEASTĂ DIMINEAȚĂ: Casă în pericol din cauza unui incendiu, pompierii au intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani privind termenul de plată a taxei de salubritate
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024