O parohie din Botoșani oferă un ajutor nesperat pentru cuplurile aflate la început de drum. Tinerii cu posibilități financiare mici, primesc - gratuit - tot ce au nevoie pentru cununia religioasă.
Comunitatea s-a mobilizat cu donații, după o postare pe o rețea de socializare. 27 de nunți au fost programate în doar două săptămâni.
Roxana și Cezar s-au căsătorit acum trei ani, iar mâine își vor lega destinele în fața lui Dumnezeu.
Au reușit acest lucru după ce preotul de la o biserică din Botoșani, împreună cu soția lui, le-a oferit rochia de mireasă și ce-au mai avut nevoie pentru nuntă.
Roxana, viitoare mireasă: „Doamna preoteasă ne-a întrebat cât mai amânați până să faceți cununia religioasă. I-am spus că nu știu, altele sunt prioritățile. După ne-a spus, hai că vă ajut cu tot și nici nu am avut ce să zic”.
Cezar, viitor mire: „Am avut foarte mari emoții că doream să facem și starea religioasă și când am aflat de la doamna preoteasa, am avut o stare de fericire. Cu ajutorul unuia, altuia, trecem peste.”
Și Elena, însărcinată în 5 luni, își va împlini visul de a fi mireasă. A programat nunta la finalul lunii august.
Elena, viitoare mireasă: „Avem copilași şi stăm în chirie, ar fi fost costisitor, probabil de asta amână toată lumea.”
Totul a pornit după ce la parohie au fost donate mai multe rochii de mireasă, ori costume de mire.
În urmă cu două săptămâni, printr-o postare pe rețelele de socializare, oamenii au anunțat că oferă ajutor gratuit celor care sunt la început de drum.
Ana Maria Macuc, preoteasă: „În doar câteva ore postarea noastră a ajuns la peste 2.000 de distribuiri. Și foarte mulți oameni ne-au contactat să ne doneze rochii, costume de mire. Încercăm să le facem ziua nunții cât mai frumoasă, pentru că fiecare om din lumea asta merită să fie fericit, mai ales în ziua nunții.”
Preotul, împreună cu soția lui, s-a oferit chiar să le găsească nași viitorilor miri.
Marian Macuc, preot parohia Pacea Botoșani: „Ne-a plăcut să ajutăm semenii în orice situații, nu se pune problema de a plăti ceva la biserică, ajutor oferim şi cu lumânări, cu verighete în măsura posibilităților. Și ne-am extins, au sărit oamenii, noi putem să facem coafură, noi video”
27 de cupluri și-au stabilit data fericitului eveniment, după ajutorul primit de la cei doi soți.
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Plimbarea pe capotă sancționată de Poliție, la volan era o... ea – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 18, 2024
Bărbat căzut de pe bicicletă: Polițiștii locali au chemat ambulanța
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024