„Eu prin „transparență” înțeleg altceva. A fi transparent în funcția publică NU presupune să joci în scenete regizate sau în spectacol de tip „reality TV”, ci să comunici corect informațiile și deciziile care îi privesc pe cetățeni. Însă, dânsul a lipsit de la acest exercițiu de transparență. În schimb a fost foarte transparentă hârtia pe care spunea că are soluțiile pentru problema apei, dar pe care nu le poate implementa, pentru că nu și-a preluat mandatul. A fost atât de transparentă hârtia, încât nu am văzut-o deloc și încep să cred că, de fapt, nu există”,
Doina Federovici, președintele CJ Botoșani

Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024