Valeriu Iftime, câștigătorul neașteptat al funcției de președinte al Consiliului Județean, cel puțin prin prisma numărului mult mai mic de primari liberali în comparație cu cel al social-democraților, s-a aflat pe buzele majorității PSD-iștilor care au luat cuvântul la conferința județeană de alegeri care a avut loc pe 10 august.
Nu a lipsit nici din discursul secretarului executiv al PSD Botoșani.
Alexandra Huțu, secretar executiv PSD Botoșani
”Nu suntem într-un film, într-o telenovelă, într-un reality show. Nu putem lăsa ca această himeră, acest «one-man show» să devină stăpânul județului Botoșani. Ceea ce, pentru mine, a arătat deja că poate să facă. Și pentru că suntem la o conferință de alegeri am să fac această comparație: una este să îți alegi echipa și conducerea în mod democratic, ceea ce facem noi astăzi (pe 10 august – n.r.) și alta este să execuți persoane și membri de partid doar pentru că nu îți convine de cineva”.
Deputata social-democrată și-a exprimat credința că echipa PSD a demonstrat că poate depăși orice obstacol de natură personală și să muncească pentru ducerea la bun sfârșit a ”mandatelor pe care ni le încredințează poporul”.
Și a încheiat cu o dorință: în campania electorală din toamnă să nu exista scandaluri.
Alexandra Huțu s-a născut și a crescut la Vârfu Câmpului, comună unde Valeriu Iftime locuiește de câțiva ani, chiar dacă buletinul încă îl are pe Mihai Eminescu.
Maria Huțu, mama deputatei, a pierdut funcția de primar pe 9 iunie în fața unui candidat liberal.
O nouă categorie de clienți la Modern Calor: În premieră avem în municipiul Botoșani...
Oana Sava
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Gabriela Erdic
Nov 19, 2024
O tânără a născut acasă un băiețel, cu câteva ore înainte a fost la Maternitatea Botoșani
Oana Sava
Nov 19, 2024