Președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, va asigura pe parcursul anului 2023 vicepreședinția rotativă a Consiliului pentru Dezvoltare Regională Nord-Est.
Decizia a fost luată în cadrul unei ședințe la care au participat președinții consiliilor județene și reprezentanții consiliilor municipale, orășenești și comunale din fiecare județ al Regiunii Nord-Est.
Doina Federovici îi va succeda în funcție președintelui Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea, care a deținut mandatul pe parcursul acestui an.
„Mulțumesc pentru încrederea acordată de către colegi, precum și personalului ADR Nord-Est. Obiectivul pe care mi-l asum este să creăm premisele unei dezvoltări durabile în Moldova, pentru că interesul nostru comun este să promovăm județele noastre și să le accelerăm dezvoltarea. Ca vicepreședinte al CDR Nord-Est mi-am propus să urgentăm apariția ghidurilor de finanțare pentru Programul Regional Nord-Est și procedurile de implementare pentru ca autoritățile locale să poată semna contracte și să înceapă lucrările pe care și le-au propus”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, adăugând că și mediul de afaceri din regiune, în special IMM-urile vor avea la dispoziție sume importante de bani pentru competitivitate, cercetare, inovare și dezvoltare de competențe.
„Vorbim de bani europeni care pot aduce plus-valoare zonei Moldovei, care pot contribui la recuperarea decalajelor față de celelalte regiuni ale țării și pe care atât noi ca autorități publice, cât și mediul privat trebuie să-i atragem eficient”, a mai spus Doina Federovici, adăugând că o noutate adoptată pentru noua programare bugetară prevede că și municipiile care nu sunt reședințe de județ să beneficieze de o sumă prealocată pentru Dezvoltare Durabilă.
În cazul județului Botoșani, municipiul Dorohoi va avea prealocat 12,039 milioane de euro. De asemenea, municipiul Botoșani va avea prealocat un buget de aproximativ 59 de milioane de euro.
Funcția de președinte al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Nord-Est pentru anul 2023 va fi asigurată de către președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.
Consiliul pentru Dezvoltare Regională Nord-Est coordonează activitatea Agenției pentru Dezvoltare Regională, urmărește respectarea obiectivelor politicii de dezvoltare regională și asigură un tratament egal și corect față de toate județele care alcătuiesc regiunea.
Botoșănean oprit de polițiști pe Calea Națională: Nereguli descoperite după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
6 miliarde de lei: Un nou drum expres în nordul Moldovei
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Whatsapp a lansat o nouă funcție: Instrumentul este disponibil la nivel global
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024