De un tablou sfâșietor au avut parte astăzi pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani dar și voluntarii Serviciulului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) de la Viișoara.
Un apel la 112 anunța un incendiu la o locuință. Focul a fost observat târziu și a stârnit teamă printre localnicii care știau că în interior trăiește o femeie în vârstă de 64 de ani imobilizată la pat.
Au pornit de urgență spre casa femeii inclusiv angajați ai Primăriei în frunte cu viceprimarul Daniel Epure.
În primă fază s-a bănuit că femeia și-a dat foc, în trecut mai având tentative de suicid. O altă variantă totuși ar fi că ar fi adormit cu țigara aprinsă.
Daniel Epure, viceprimarul comunei Viișoara
„Se presupune asta, dar se mai presupune că ar fi putut scăpa și țigara, ea avea și probleme locomotorii. Era imobilizată la pat, nedeplasabilă. Ea a mai avut, am găsit un bilet medical prin care a fost internată cu tentativă de sinucidere. Când am ajuns acolo ar fi părut că a dat foc. Dar, vă dați seama că nu putem noi ști. A ajuns Poliția criminalistică, pompierii, urmează să fie făcute anchete pentru a fi stabilită cauza”,
Femeia era probabil în depresie. Bărbatul îi era la muncă în Germania și era vizitată zilnic de o vecină care se îngrijea să aibă toate cele necesare.
Mai avea două surori care o vizitau și care erau zguduite astăzi de moartea groaznică de care a avut parte femeia.
Cauza exactă a producerii incendiului urmează să fie stabilită de specialiști.
Cazul a fost oricum preluat de Poliția Botoșani care a deschis un dosar penal pentru distrugere.
„În cadrul anchetei se vor stabili împrejurările în care s-a produs incendierea și cele în care a survenit decesul”, a transmis Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.
La incendiul de la Viișoara s-au deplasat pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Coțușca și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din comună, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță.
Aceștia au constatat faptul că ardeau bunurile din două camere și o parte din acoperișul casei.
Întrucât existau informații că proprietara, în vârstă de 64 de ani, era în casă în momentul izbucnirii incendiului, pompierii au început căutările concomitent cu acțiunea de stingere.
Din nefericire, femeia a fost găsită decedată într-una dintre încăperile afectate de flăcări.
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024