Cazul Alexandrei, tânăra din Botoșani care a murit anul trecut în spital, deși a implorat zadarnic medicii să o salveze, ar putea duce la modificarea legii.
Un proiect depus zilele acestea în Parlament ar putea obliga toate spitalele să doteze saloanele pacienților cu butoane de panică, iar secțiile de terapie intensivă și unitățile de primire urgențe să aibă camere de supraveghere.
Familia Alexandrei a comemorat, de curând, un an de la moartea ei. Mamă a trei copii, tânăra era gravidă în trei luni când a ajuns la maternitate cu sarcina oprită în evoluție. În cursul nopții de 17 spre 18 august 2023, s-a simțit tot mai rău și a cerut ajutorul medicilor.
Timp de șapte ore, cum a arătat raportul DSP, nu a primit niciun ajutor. Familia crede acum că dacă spitalul din Botoșani ar fi fost dotat cu butoane de panică pentru toți pacienții, Alexandra ar mai fi în viață.
Vlad Miron, fratele Alexandrei: „Ea nu a avut buton, dar a trimis mesaje direct la doctori, dar degeaba, mesaje fără răspuns. Nepăsarea și-a spus cuvântul, încă nu ne putem obișnui cu ideea că ea nu mai este, e foarte greu pentru noi și la aniversările copiilor și de 8 martie, în special, când ea era lângă dânșii e foarte greu”.
În maternitatea din Botoșani existau, de anul trecut, butoane de panică la etajele 2, 3 și 4, însă nu și la etajul 5, unde pacienta era internată. În ultima lună, de exemplu, opt paciente de aici au cerut ajutor cadrelor medicale apăsând butonul.
Corneliu Prepeliță, manager Spitalul Județean Botoșani: „Semnalul se trimite în camera de lucru a asistentelor și acestea trebuie să intervină imediat. Nu existau la etajul 5 unde era internată pacienta”.
Ancheta penală este departe de a fi terminată. Dosarul este încă pe masa procurorilor. După ce medicii legiști din Botoșani au ajuns la concluzia că Alexandra a murit din cauza stării de sănătate, familia a cerut o contraexpertiză care să fie efectuată la Iași.
Rudele vor ca un specialist să lămurească dacă lipsa de reacție a medicilor din maternitate a dus sau nu la decesul tinerei, scrie știrileprotv.ro
În acest timp, în parlament a fost depus un proiect de lege prin care se cere introducerea obligatorie a butonului de panică în toate saloanele în care sunt internați pacienți. Documentul mai propune introducerea camerelor de supraveghere în secțiile de terapie intensivă și unitățile de primire urgențe.
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Află cum a fost la Frags&Chill, competiția de E-Sports Counter-Strike 2 din Iulius Mall Suceava!
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Fenomenul „Deepfake”: DNSC explică cum poate fi afectat procesul electoral
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Femeie „încolțită” de patru persoane în timp ce voia să scoată bani de la bancomat
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024