Centrul Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituție aflată sub egida Consiliului Județean Botoșani și-a dat din nou mâna cu Primăria Orașului Bucecea și cu Centrul Cultural Bucecea și au reușit să organizeze încă o ediție care va rămâne în istoria folclorului românesc, dar și în sufletele celor care au fost prezenți.
Timp de două zile au răsunat pe scena Centrului Cultural Bucecea atât vocile concurenților din șapte județe ale țării, cât și vocile unor artiști consacrați și iubiți de publicul din întreaga țară.
Măestria, răbdarea și profesionalismul Orchestrei „Rapsozii Botoșanilor - Ioan Cobâlă” - dirijor Ion Oloieru, manager Dan Doboș, și-a spus cuvântul prin faptul că a asigurat acompaniamentul a 50 de concurenți, și a invitaților speciali.
Juriul, format din profesioniști de excepție, a cântărit cu atenție calitățile vocale, repertoriul ales, costumul specific zonei pe care o reprezintă, prezența scenică a fiecărui concurent pentru justa departajare și desemnarea câștigătorilor. Juriu a fost format din:
Publicul a dovedit încă o dată afinitatea și dragostea pentru folclorul românesc, fiind prezent în ambele zile într-un număr foarte mare.
Prezentarea a fost asigurată de Elisabeta Șeremet.
Invitații de onoare: Patrick Petrescu și Delia Gandore, foști câștigători ai trofeului festivalului din 2022 și, respectiv, 2023, cât și Grupul vocal al Centrului Creației Botoșani - coordonator Mariana Ichim Hodan, au distins atmosfera încărcată de emoție atât a concurenților, cât și a susținătorilor din prima seară a festivalului, iar în cea de-a doua seară la gala laureaților au susținut recitaluri: Cornelia Ciobanu, Iustina Irimia- Cenușă, Angelica Flutur și Grupul „Ștefan-Vodă” din Republica Moldova.
Trofeul Festivalului a rămas la Botoșani la un tânăr deja cunoscut în lumea muzicii populare drept „Brăduțul din Botoșani”, Codruț-Victor Știrbu.
La categoria soliști vocali 10-13 ani, câștigătorii sunt:
La categoria soliști vocali 14 - 18 ani câștigătorii sunt:
La categoria soliști vocali 19 - 30 ani, câștigătorii sunt:
La categoria soliști instrumentiști 10 - 14 ani, câștigătorii sunt:
La categoria soliști instrumentiști peste 15 ani, câștigătorii sunt:
„Adresăm calde felicitări tuturor participanților care prin efortul și străduința lor au dovedit că folclorul are continuitate peste ani.”, au transmis reprezentanții Centrului Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale Botoșani.
(Comunicat de presă)
Botoșănean martor la o crimă șocantă: Fată de 18 ani înjunghiată în fața fraților mai mici – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 05, 2024
Șofer din Suceava AMENDAT de polițiștii botoșăneni: CE s-a descoperit după control
Redacția Botoșăneanul
Oct 05, 2024
Întâlnire de taină, Șucu și Șumudică au pus la cale strategia să bată FC Botoșani
Gabriela Erdic
Oct 05, 2024
George Simion, liderul AUR a ajuns la Botoșani la lăsarea serii
Gabriela Erdic
Oct 05, 2024