Un incendiu a distrus complet un chioșc metalic din Piața Centrală a municipiului Botoșani și a afectat parțial un altul.
Incidentul a avut loc în această seară, iar flăcările au fost observate de un trecător care a dat imediat alarma.
La fața locului au intervenit Pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Ajunși la locul evenimentului, aceștia au constatat că incendiul se manifesta violent la un chioșc în care erau depozitate obiecte de uz casnic și marochinărie și cuprinseseră peretele unui alt chioșc din imediata vecinătate. Datorită intervenției rapide, flăcările au fost stinse în aproximativ 20 de minute, fiind evitată extinderea incendiului la celelalte construcții din apropiere.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost o lumânare lăsată nesupravegheată care a aprins materialele combustibile.
Pentru prevenirea unor tragedii, ISU Botoșani vă recomandă să:
nu lăsați lumânările aprinse, nesupravegheate. Cel mai bine este să le stingeţi pentru a evita producerea unui incendiu în lipsa dumneavoastră;
vă asigurați că lumânarea se află în poziţie verticală şi este fixată într-un suport special, astfel încât să nu cadă sau să curgă picături de ceară fierbinte;
așezați întotdeauna lumânările pe o suprafaţă netedă, rezistentă la căldură;
nu puneți lumânările aproape de lucrurile care se pot aprinde uşor (mobilier, perdele, ziare etc.), în locuri în care pot ajunge copiii mici şi animalele de companie, pentru a nu le răsturna şi provoca incendii;
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Festivalul-Concurs „Mihail Sorbul” și-a desemnat câștigătorii
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
ACUM: Noii consilieri locali adunați în ședință, o demisie în plen
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
ACUM la Botoșăneanul TV: Putere feminină pentru Parlamentul României – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024