În perioada următoare vor fi scoase din nou la licitație lucrările pentru amenajarea sensului giratoriu de la intrarea pe ruta alternativă Suceava – Botoșani.
Așa a informat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, potrivit căruia conţinutul caietului de sarcini pentru obiectivul de investiții de la intersecția străzii Apeductului cu Calea Unirii și strada Traian Vuia a fost modificat, optându-se pentru o variantă simplificată a acestuia.
Ion Lungu, primarul municipiului Suceava
„S-a făcut o variantă mai simplificată a acestui sens giratoriu, deoarece am avut licitaţii de trei ori şi nu s-a prezentat nimeni. S-au impus unele modificări, dar am finalizat proiectul care presupunea lucrări foarte mari, inclusiv de mutare a stâlpilor de iluminat public, şi de aceea s-a întârziat”
Până la această dată au fost organizate trei sesiuni de depunere a ofertelor, însă la licitaţiile în cauză nu s-a arătat interesată vreo firmă care să facă lucrările, informează crainou.ro.
Prima licitaţie a fost ţinută pe 4 ianuarie 2023, la o valoare de 3,57 de milioane de lei fără TVA, iar cea de-a doua a avut loc pe 15 martie 2023, pentru o aceeaşi valoare a contractului.
Deoarece niciun constructor nu s-a prezentat cu vreo ofertă, Consiliul Local a aprobat majorarea până la 4,23 de milioane de lei fără TVA a investiţiei, procedura de licitaţie fiind reluată.
„Va fi executat un sens giratoriu normal, clasic, aflat pe porţiunea rutei alternative care duce de la sala sporturilor la Podul Unirii” a declarat Ion Lungu, reamintind că, între timp, s-a dat în folosinţă podul de pe strada Mirăuţi, pentru varianta de trafic uşor din centrul oraşului până la Podul Unirii.
Ruta alternativă Botoșani - Suceava are circa 4 km, plecând de pe strada Apeductului, de la intersecția cu Calea Unirii şi strada Traian Vuia, trecând pe lângă bazinele de decantare ale ACET, peste Pârâul Cetăţii, continuând cu Podul Unirii peste râul Suceava, mergând pe strada Energeticianului, strada betonată de lângă Termica, traversând calea ferată, pentru a ieşi pe strada Traian Popovici spre DN 29, în dreptul fostei Avicola Plopeni.
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024