Continuă lucrările pe străzile de la periferia municipiului reședință.
Au fost începute lucrările pe străzile cuprinse în cvartalul 3. Valoarea totală a investiției este în jur de 6,7 milioane de lei.
Primarul Cosmin Andrei a efectuat o vizită în teren.
Cosmin Andrei, primar municipiul Botoșani.
„Sunt la periferia orașului, cvartalul 3. Aici au început lucrările și avem parte de un constructor serios. Avem aproximativ 4 kilometri de străzi care vor fi asfaltate cu o valoare a lucrărilor de aproximativ 6,7 milioane de lei. Cele 11 străzi vor avea asfalt și trotuare moderne pentru cetățenii din zonă, așa cum am promis”
Cele 11 străzi unde se va interveni sunt: Mai, Libertății, Spătar Milescu, Pălmași, Mușat Vodă, Poporului, Cașin, Havuzului, Moara de Foc, Eroilor, Vulturului.
Lucrările pe aceste străzi ar urma să fie finalizate în 18 luni, adică în luna octombrie a anului 2025.
Magazinele din Botoșani vor fi asaltate de comisari pentru ambalajele SGR
Gabriela Erdic
Jun 25, 2024
O instituție din Botoșani a împărțit lenea pe sexe: Cine petrece mai mult timp pe canapea?
Redacția Botoșăneanul
Jun 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Jun 25, 2024
ISU Botoșani angajează ofițer la Serviciul de Comunicații – CONDIȚIILE
Gabriela Erdic
Jun 25, 2024
Trei primării amendate pentru mizerie pe marginea cursurilor de apă
Gabriela Erdic
Jun 25, 2024