După verificări, pompierii au constatat că totul a pornit de la motorul autoturismului.
Pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la compartimentul motor al unei autoutilitare, în municipiul Dorohoi, precum și în localitatea Șendriceni, unde ardeau aproximativ 200 de kilograme de rumeguș într-o anexă.
În ambele cazuri, flăcările au fost lichidate fără a produce alte pagube.
În continuare, pompierii militari rămân mobilizați 24 de ore din 24 pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.
LUNI: Trafic restricționat în centrul orașului – MESAJ pentru șoferi
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Lidera AUR: Noi vom câștiga Primăria, cu gândul acesta ne trezim în fiecare zi – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Iftime, de lângă Flutur: Dumnezeu o să ne ajute după măsura și după priceperile noastre – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024