Peste 2.200 de persoane au fost angajate în perioada ianuarie-iulie 2024 prin intermediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) din Botoșani.
În perioada ianuarie-iulie 2024, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani un număr total de 2.287 persoane.
Din totalul persoanelor ocupate până la data de 31 iulie 2024, 1.116 au peste 45 de ani, 316 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 97 au între 30 și 35 de ani, 211 au între 25 și 30 de ani, iar 547 sunt tineri sub 25 de ani. Din totalul persoanelor ocupate, 758 sunt tineri NEETs.
Numărul femeilor încadrate este de 935, iar al bărbaților de 1.352, ponderea acestora în totalul persoanelor încadrate fiind de 40,88 %, respectiv de 59,12%.
În funcție de rezidență, 980 persoane angajate în perioada de referință provin din mediul urban, iar 1.307 persoane sunt din mediul rural.
Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale (858), profesionale (563), gimnaziale (581), (141) fiind cu studii universitare.
Din totalul persoanelor încadrate prin intermediul AJOFM Botoșani în primele șapte luni ale anului 2024, 604 fac parte din categoria celor greu și foarte greu ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activității de profilare a persoanelor înregistrate în evidențele AJOFM Botoșani.
În perioada de referință, numărul persoanelor care au beneficiat de asistență pentru înregistrarea în evidență ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecției sociale privind acordarea indemnizației de șomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 8.827 persoane.
Mizerie găsită de comisarii de la Garda de Mediu la Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani privind termenul de plată a taxei de salubritate
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
S-a spart gașca: Tineri gălăgioși „împrăștiați” de Poliția Locală
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Jandarmii botoșăneni solicitați la sfârșit de săptămână: CE evenimente vor avea loc
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024