Luni, 5 august 2024, ministrul Culturii a vizitat Conacul Balș, care găzduiește Muzeul Nordului și biblioteca orășenească din localitatea Darabani. Anunțul a fost transmis pe una dintre rețele de socializare.
Redăm mai jos mesajul transmis:
„Mă întorc de fiecare dată cu drag în #Moldova, iar astăzi am fost la Darabani, aici unde scena culturală este bogată în evenimente și avem multe motive de sărbătoare.
Alături de Valeriu Iftime, președintele ales al Consiliului Județean Botoșani, domnul Dan Dănilă, viceprimar al orașului Darabani, Ștefan Teișanu, președinte al Asociației Nord, Dănuț Huțu, director al Direcției Județene pentru Cultură Botoșani, Ionel David, director al Muzeului Nordului Darabani, Mihai Tulbure, vicepreședinte al Ordinului Arhitecților din România, Filiala Nord-Est, am vizitat astăzi Conacul Balș, care găzduiește Muzeul Nordului și biblioteca orășenească.
Zilele Nordului reprezintă deja un reper pe harta festivalurilor tinere din țară, iar cea de-a 11-a ediție a Festivalului Zilele Nordului a dovedit din nou că aici, la Darabani, au loc evenimente culturale remarcabile, care sunt cunoscute și apreciate la nivel național.
Felicit reușita din acest an a Festivalului de a aduce aproape de publicul local nume importante ale cinematografiei românești, cum este regizorul Tudor Giurgiu, precum și artiști vizuali, arhitecți, scriitori, dar și colegi din administrația publică centrală. Oriunde în România se pot întâmpla lucruri minunate, dacă există oameni cu suflet, consecventa, implicare comunitară, așa cum există aici, la Darabani!
În plus, este de apreciat organizarea, în cadrul festivalului, a Forumului Orașelor Mici din România, eveniment aflat la prima ediție și care a reunit reprezentanții a 25 de localități sub 50.000 de locuitori cu oameni din administrația centrală și specialiști în dezvoltare locală. Acest forum este o idee excelentă, din care se vor naște – sunt sigură – proiecte concrete pentru orașele României. În special proiecte care să valorizeze cultura ca factor de dezvoltare comunitară.
Felicit, de asemenea, Asociația Nord și pe președintele acesteia, Ștefan Teișanu, Primăria Orașului Darabani pentru organizarea și întreținerea Muzeului Nordului. Clădirea istorică în care se află - Conacul Balș, construit de marele logofăt al Moldovei, Theodor Balș - merită să-și sărbătorească bicentenarul în haină nouă, adică renovată, reabilitată. Sunt sigură că acest proiect va fi realizat în următorii ani, prin proiectul intrat deja in linie dreapta la CNI.
Ca ministru al culturii, le mulțumesc tuturor pentru contribuția la proiectele culturale și inițiativele de conservare și promovare a patrimoniului local. Aceste eforturi sunt esențiale pentru dezvoltarea unei comunități unite prin cultură și educație.
De asemenea, asigur comunitatea din Darabani și din nordul Moldovei de tot sprijinul Ministerului Culturii în promovarea unei vieți culturale bogate și dinamice.”
Festivalul-Concurs „Mihail Sorbul” și-a desemnat câștigătorii
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
ACUM: Noii consilieri locali adunați în ședință, o demisie în plen
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
ACUM la Botoșăneanul TV: Putere feminină pentru Parlamentul României – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Bărbat prins FĂRĂ permis după un control al polițiștilor de frontieră
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Se schimbă vremea: ANM a actualizat PROGNOZA pentru următoarele patru săptămâni
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024