Organizată de Departamentul de literatură română și teoria literaturii, Centrul de Cercetare în Filologie Modernă din cadrul Facultății de Litere a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, Școala de vară pentru tinerii cercetători filologi își va desfășura activitatea în perioada 25-29 iunie 2024.
Școala de vară de la Ipotești, ajunsă la a șasea ediție, vine anul acesta în întâmpinarea tinerilor cercetători filologi, masteranzi și doctoranzi, din țară și din străinătate, cu o invitație la dialog pe tema „Redefinirea Studiilor literare românești: răscruci, reluări, renunțări, revoluții?”
Lucrările Școlii de vară se constituie, astfel, ca un preambul pentru cea de-a noua Conferință internațională de studii românești (CISR9), care va fi organizată în toamna lui 2024, tot la Memorialul Ipotești, în parteneriat cu Universitatea din București, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Universitatea de Vest din Timișoara și Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți.
Programul Școlii de vară include conferințe: Studiile despre memorie și importanța lor pentru cercetătorii umaniști (prof. Arleen Ionescu, Shanghai Jiao Tong University/UVT); Haiducia la români. Adaptări transmediale (prof. univ. dr. Roxana Patraș, UAIC); Dincolo de traumă: Herta Müller și bucuria de a trăi (prof. univ. dr. Antonio Patraș, UAIC); Revizitându-l pe slavistul Vatroslav Jagić. Un sondaj prin baza de date Arcanum (conf. dr. Radu Mârza, UBB); workshopuri (lect. dr. Eugen Wohl, UBB; conf. dr. Radu Mârza, UBB; traducătorul Florin Bican; prof. dr. Ioana Bican), prezentări ale doctoranzilor.
Pe 29 iunie, în încheierea Școlii de vară, va avea loc o nouă ediție a proiectului „Poeți în dialog”, moderată de cerc. II Lucia Țurcanu. Invitații ediției sunt poeții Andrei Doboș și Alexandru Cosmescu.
(Foto: wikipedia)
Redacția Botoșăneanul
Sep 30, 2024
ACUM: Consilierii locali reci în ULTIMA ședință ordinară din acest mandat
Gabriela Erdic
Sep 30, 2024
Plan roșu de intervenție în Suceava după ce un microbuz cu călători s-a răsturnat într-un șanț
Redacția Botoșăneanul
Sep 30, 2024
Consfătuirea anuală a profesorilor de religie din județ organizată la un liceu din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Sep 30, 2024
Veşti bune pentru fermieri: Cine are cultura afectată de secetă în proporție de 50% scapă de datorii
Redacția Botoșăneanul
Sep 30, 2024