Au fost valuri de nemulțumiri la nivel național privitoare la recalcularea pensiilor.
La Botoșani s-a dorit a fi evitate astfel de situații.
Pentru că și la nivelul Casei Județene de Pensii Botoșani sistemul informatic a generat erori.
Așa se face că în cazul a aproximativ 2.000 de botoșăneni recalculările s-au dovedit a fi eronate și urmează să fie reluate.
Cristina Anton, director executiv CJP Botoșani
„Mai avem într-adevăr un număr de 2.000 decizii care vor trebui trimise, undeva săptămâna viitoare le vom finaliza. În momentul de față nu am putut elibera aceste decizii pentru că se migrează baze de date informatice și se produc erori. Și atunci am preferat să nu trimitem acasă la pensionari decizii emise greșit și să le rezolvăm în timp util, cât mai repede, pentru a fi toată lumea mulțumită și să nu existe în primul rând erori”
Șefa Casei de Pensii a dat asigurări că până săptămâna viitoare vor fi emise toate deciziile de recalculare pentru cei peste 85.000 de pensionari botoșăneni.
Ce ar fi indicat să știi despre durata de viață a anvelopelor (all season vs. anvelope sezoniere)
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Forța Dreptei: Potențialul agricol al Botoșaniului, risipit de ineficiență
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
11 medici au venit la „Mavromati”: Managerul spitalului anunță noi concursuri - VIDEO
Oana Sava
Nov 20, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Medicul Kiss căutat de botoșănenii din diaspora: Au încredere în Spitalul Mavromati
Oana Sava
Nov 20, 2024