Sorin Cornilă, prefectul județului Botoșani, a convocat, astăzi, o ședință de analiză și evaluare a măsurilor dispuse la nivelul Județului Botoșani pentru creșterea gradului de siguranță a botoșănenilor pe timpul sezonului rece și în contextul sărbătorilor de iarnă.
La întâlnire au participat inspectorul-șef al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, comisarul-șef Toader Buliga, inspectorul-șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, colonelul Cristian Boariu, inspectorul-șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Nicolae Iorga” al județului Botoșani, colonelul Dan Decebal Muraru, și șeful Biroului de Prevenire și Combatere a Migrației Ilegale și Infracționalității Transfrontaliere, comisar-șef Ivolschi Narcis.
În cadrul ședinței s-a discutat despre situația traficului prin Punctele de Trecere a Frontierei de la Rădăuți-Prut și Stânca, acțiunile de intervenție pe drumurile publice ale Urban Serv, Direcției de Drumuri și Poduri Botoșani și ale Secției de Drumuri Naționale Botoșani, dispunerea măsurilor necesare pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică la Târgul de Crăciun din Municipiul Botoșani, dispunerea măsurilor necesare pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică la Festivalul de Datini și Obiceiuri de iarnă. De asemenea, s-a discutat despre Planul general de măsuri pentru creșterea gradului de siguranță a cetățeanului pe timpul sezonului rece și în contextul sărbătorilor de iarnă 2022-2023.
Structurile din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au dispus o serie de măsuri menite să asigure siguranța botoșănenilor, iar activitățile din aceste zile se desfășoară în sistem integrat.
”În această perioadă se asigură permanență operațională și din partea conducerii Instituției Prefectului pentru a nu avea evenimente nedorite, prioritatea mea și a tuturor forțelor de ordine este siguranța cetățenilor. Îmi doresc ca botoșănenii să se bucure de sărbători în liniște și siguranță”, a concluzionat prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă.
Polițiștii au umblat noaptea după hoții de lemne, un sucevean a fost amendat la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Viorel Iliuță: PSD – campion la promisiuni, dar și la glume proaste
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cîrligeanu: Angajament și speranță pentru viitorul României
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Curse de pe Aeroportul Iași către o destinație așteptată – PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Boala de care suferă tot mai mulți botoșăneni: Cel mai mic pacient are doar 1 an și jumătate
Oana Sava
Nov 16, 2024