Jucătorii de la FC Botoșani au terminat vacanța și au revenit la antrenamente, urmând a se pregăti pentru cantonamentul din Austria pentru noul sezon.
Reunirea programată pentru luni, 17 iunie 2024, de la ora 18:00 nu a fost una cu surprize. Au fost câțiva jucători veniți în probe, așa cum se întâmplă în fiecare pauză competițională.
La plecări au fost bifate următoarele încetări de contracte: Vladislav Dimitrov, Reagy Ofosu, Francesco Margiotta și Ioan Filip.
La capitolul sosiri, a revenit la FC Botoșani portarul Eduard Pap și s-a ajuns la o înțelegere cu Michael Pavlovic, un fundaș stânga în vârstă de 23 de ani din Slovenia care vine de la FC Koper.
În schimb, e pe picior de plecare Victor Dican care discută cu cluburi atât din țară cât și din străinătate.
Victor Dican, jucător FC Botoșani
„A fost un sezon foarte greu, mai ales prima jumătate de an și mă bucur că am reușit să păstrăm echipa asta în prima ligă. Va fi un sezon interesant cu cele două echipa promovate din liga a doua, am văzut că și ele s-au întărit, toate echipele o să se întărească deci o să fie interesant. Sincer, sunt în discuții și cu conducerea și cu alte cluburi. Cred că mi-am făcut treaba până acum la Botoșani și acum caut o cale în care să fie bine și pentru club și pentru mine”,
Sebastian Mailat încă recuperează din perioada pierdută din cauza accidentării însă per total este optimist că va reveni la condiția fizică ideală.
Sebastian Mailat, jucător FC Botoșani
„Nu mai vreau să vorbesc despre trecut, mă bucur că mi-am revenit, mi-am revenit bine din câte s-a văzut și sper să termin și cantonamentul cu bine. De la noul campionat vrem cu siguranță să nu se mai întâmple ca și campionatul trecut, așteptăm să vedem ce achiziții se vor mai face, să fim în continuare la fel un grup, cu siguranță cu grupul unit am reușit să avem rezultate”,
Jucătorii s-au pregătit pe Stadionul Municipal imediat după reunire, cu un scurt antrenament de adaptare.
Mai rar: Concurs ratat după ce toți candidații „au uitat” să vină la examen
Oana Sava
Oct 01, 2024
Jucător de la FC Botoșani, desemnat MVP-ul partidei Dinamo-Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 01, 2024
Statul acordă o nouă tranșă de 500 de lei: CARE sunt condițiile și până când poate fi depusă cererea
Redacția Botoșăneanul
Oct 01, 2024
ATENȚIE la vinul aflat în proces de fermentare: Recomandările pompierilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 01, 2024
Botoșăneanul care trăiește la limita dintre cer și ape: Nu mi s-a părut nimic greu atunci
Redacția Botoșăneanul
Oct 01, 2024