Meteorologii anunță că urmează trei zile de furtuni, cu temperaturi mai scăzute, însă, vremea se va încălzi din nou la mijlocul săptămânii viitoare.
Robert Manta, meteorolog ANM
„Trecem printr-o perioadă în care mai avem parte și de ploi și de temperaturi ceva mai scăzute. Nu mai avem caniculă duminică. Sunt ceva averse prin partea de sud a țării, prin Muntenia, chiar și prin sudul litoralului, dar sunt mai mult ploi de vară, fără furtuni puternice sau grindină. În următoarele două zile ne așteaptă în continuare episoade cu ploaie, undeva luni spre marți în partea de nord a țării, iar pe parcursul zilei de marți aceste ploi se mută și în partea de sud și, probabil, inclusiv în Capitală”
Potrivit ANM, luni și marți temperaturile vor fi mai scăzute, potrivit antena3.ro.
Robert Manta, meteorolog ANM
„Luni și marți temperaturile vor fi rezonabile, chiar răcoare prin partea de nord, unde vom avea maxime de 25 de grade Celsius, iar în sud va fi ceva mai cald, dar nu mai trecem de 32-33 de grade Celsius. De miercuri încolo, însă, de la o zi la alta se va încălzi”
Robert Manta, meteorolog ANM
„Vom ajunge către weekend la valori de 35-37 de grade Celsius și poate debuta un un nou val de căldură, dar care nu pare deosebit de intens în acest moment”
Weekend-ul viitor va fi din nou caniculă.
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024