Este una dintre secțiile aglomerate ale Spitalului Județean Mavromati.
La Secția de Pediatrie numărul de pacienți care ajung cu diverse probleme medicale este unul ridicat în raport cu personalul disponibil.
Pe partea de ORL spre exemplu, de la începutul anului și până în prezent au fost consultați și tratați peste 3.000 de mici pacienți.
Codrin Grozavu, medic primar ORL
„Noi nu putem să lucrăm cu programări. Pe copil îl doare azi, nu poți să-l programezi peste trei luni, deja nu ne mai avem rostul. Sunt undeva peste 3.000 de copii tratați în cadrul compartimentului în primele opt luni. Ce-i drept ne este un pic mai ușor să lucrăm decât la adulți pentru că copilul nu are acel card de sănătate și consultațiile nu trebuie validate cu cardul și putem cumva să vedem mai mulți”
La acest moment pe specializarea ORL, la Secția de Pediatrie lucrează un singur medic, celălalt ieșind la pensie.
Urmează ca postul să fie scos cel mai probabil la concurs.
Șoferi AMENDAȚI de polițiștii locali după ce au intrat cu mașinile într-o zonă interzisă
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Bărbat necunoscut găsit în maiou și pantaloni scurți pe stradă: Era în comă și lovit la cap
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Botoșănean găsit înghețat în casă transportat în comă la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Valeriu Iftime apelează la onoarea directorilor de la Apă: Oameni buni, dați-vă demisia – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024