Evenimentul va avea loc cu ocazia sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci.
În data de 14 septembrie 2024, la sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, în Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din localitatea Alba, comuna Hudești, județul Botoșani, va avea loc un eveniment deosebit pentru comunitate și anume sfințirea celor două troițe: troița de la pod şi cea a eroilor din curtea bisericii.
Ceremonia specială va fi oficiată către Părintele Protopop Pînzariu Costică şi un sobor de preoți, începând cu ora 16:00, potrivit timpulcredintei.ro.
Va urma o slujbă de mulțumire pentru toate lucrările săvârșite anul acesta la sfânta biserică.
După încheierea acestor slujbe, toţi credincioşii sunt invitaţi la o agapă frăţească.
„Iubiți credincioși,
Cu binecuvântarea şi lucrarea lui Dumnezeu, sâmbătă, 14. Septembrie 2024, începând cu ora 16:00, va avea loc slujba de sfinţire a celor două troiţe (troiţa de la pod şi cea a eroilor din curtea bisericii) şi o slujbă de mulţumire pentru toate lucrările săvârşite anul acesta la sfânta biserică.
Slujba va fi săvârşită de către Părintele Protopop Pînzariu Costică şi un sobor de preoţi, iar la sfârşitul slujbei toţi credincioşii sunt invitaţi la o agapă frăţească.
Vă aşteptăm cu mare drag!”, este invitația Părintelui David Dan Stoean, parohul comunității din Alba.
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024