Premierul Marcel Ciolacu a făcut declarații vineri, cu ocazia unei vizite în judeţul Buzău, în contextul discuţiilor referitoare la introducerea de deduceri din impozit pentru meditaţii.
Oficialul a spus că nu urmăreşte să bage oamenii la puşcărie şi nici profesorii dacă plătesc impozite, informează Hot News.
Întrebat dacă s-a gândit la un procent în ceea ce priveşte deducerile de impozite pentru meditaţii, Marcel Ciolacu a declarat că, în funcţie de venit, pentru cei care câştigă mai puţin şi pentru clasa medie, vor fi deduceri din impozit pentru meditaţii.
„Treaba mea de prim-ministru nu este să bag oameni la puşcărie sau să angajez zeci de mii de oameni la ANAF ca să urmăresc profesorii dacă plătesc impozite la meditaţii. Ştim cu toţii, în România de 50 de ani se fac meditaţii, toată lumea îşi duce copiii la meditaţii, şi fiul meu a făcut meditaţii. Ca să închidem această discuţie, e normal să aibă acces la aceste meditaţii toată lumea, şi copiii celor cu venituri mai mici şi copiii celor cu venituri mai mari”
Practic, părinții copiilor care merg la meditații vor putea folosi chitanțele cerute de la profesori pentru a primi o reducere a impozitelor.
„În funcţie de venit, pentru cei care câştigă mai puţin şi pentru clasa medie vor fi deduceri din impozit pentru meditaţii. În momentul în care treci în calculator chitanţa de la meditaţie, ţi se deduce din impozit. Normal că acest impozit dumneavoastră îl calculaţi lunar, el se calculează anual şi atunci veţi vedea că se strânge o sumă consistentă”,
a precizat Marcel Ciolacu.
Botoșăneni atacați pe Pietonalul Unirii: Polițiștii locali au chemat ambulanța
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Zeci de viitori medici din Botoșani au dat examenul de rezidențiat – SPECIALIZĂRILE
Oana Sava
Nov 18, 2024
FĂRĂ bilete gratuite pentru copii la meciul FC Botoșani – FCSB
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Se caută consilier la AJOFM Botoșani – LISTA locurilor de muncă
Oana Sava
Nov 18, 2024
ANUNȚ Licitație Direcția de Servicii Publice pentru locuri disponibile în piețe
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024