Aglomerația cauzată de modificarea contractelor pentru furnizarea de gaze naturale a fost testată și de un deputat din Botoșani.
Lucian Feodorov, ales pe listele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) Botoșani la alegerile generale din 2020 a dorit să tragă un semnal de alarmă prin care să se ia măsuri „din partea organelor locale”.
„Suntem tributari la energie electrică în sensul în care deciziile se iau în altă parte, când s-au schimbat aceste contracte, a fost o bătaie de joc la adresa oamenilor. Eu personal m-am dus și am stat să văd cât durează. Am stat peste trei ore până să se rezolve cu schimbarea contractului. O atitudine din asta, pentru mine e bizară, nu vreau să spun în alt fel. Adică aduci om de la Darabani, să-i închei contract la Botoșani, să stea o zi întreagă, e ceva de noaptea minții. Stăteau pe acolo, era căldură, au fost oameni care au leșinat de probleme”,
Lucian Feodorov, deputat AUR Botoșani
Parlamentarul a arătat că lucrurile nu pot fi continuate în această manieră iar bătaia de joc la adresa cetățenilor trebuie stopată.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ANUNȚ Direcția Servicii Publice: Licitație pentru spațiile disponibile din piețe
Redacția Botoșăneanul
May 20, 2024
Salarii mai mari pentru profesori de la 1 iunie: CUM arată noile grile de salarizare
Redacția Botoșăneanul
May 20, 2024
Post scos la concurs la Casa de Asigurări, se cere vechime de 7 ani
Oana Sava
May 20, 2024
Două mașini s-au izbit pe o stradă din municipiu, femeie ajunsă la spital
Oana Sava
May 20, 2024
Pui de bufniță găsit pe stradă, un botoșănean cu suflet mare a chemat jandarmii
Redacția Botoșăneanul
May 20, 2024