Anunțul a fost făcut de șefa Casei de Asigurări de Sănătate (CAS), Alina Mustiață, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural.
Anunțul a fost făcut de șefa Casei de Asigurări de Sănătate (CAS), Alina Mustiață, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural.
Procedură mai ușoară pentru botoșănenii care au parte de îngrijiri medicale în țările din Uniunea Europeană.
A fost lansată o aplicație în acest sens.
Alina Mustiață, director CAS Botoșani.
„Este o aplicație pusă la dispoziție de Uniunea Europeană – Schimbul electronic de informație privind securitatea socială. Este vorba despre acel schimb de informații cu privire la calitatea de asigurat a cetățenilor români care beneficiază de servicii medicale în Uniunea Europeană.”
Astfel, informațiile sunt transmise mai rapid între instituții.
Alina Mustiață, director CAS Botoșani.
„Schimbul de formulare europene nu se mai face fizic, pe hârtie, funcționează ca un sistem de poștă electronică. Ei ne solicită informații, noi le transmitem informațiile și invers. S-a facilitat, iar schimbul este mai rapid”,
În cadrul ședinței de Colegiu Prefectural, șefa CAS Botoșani a transmis mai multe informații pentru pacienții asigurați, dar și neasigurați.
(foto – antena3.ro)
Botoșaniul, sub avertizare de ploi și inundații: Pompierii, la datorie în județ
Redacția Botoșăneanul
Sep 29, 2024
Botoșănean de 63 de ani REȚINUT de polițiști după ce și-a „vizitat” soția
Redacția Botoșăneanul
Sep 29, 2024
Șofer din Botoșani ARESTAT după un control al polițiștilor în trafic
Redacția Botoșăneanul
Sep 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Sep 29, 2024