Consilierii locali din legislatura 2020 – 2024 se întrunesc în ședință ordinară convocată de primar miercuri, 26 iunie, de la ora 11:30.
Printre proiectele de hotărâre supuse dezbaterii se află și unul privitor la o funcție de conducere din cadrul Urban Serv, societate aflată în subordinea Consiliului Local Botoșani.
Este vorba despre un post de administrator din Consiliul de Administrație (CA) al societății.
La organizarea concursului pentru cele cinci funcții de conducere, una dintre candidatele admise nu a primit aviz deoarece în componență erau deja doi funcționari publici, Dan Păduraru, șeful ARR precum și Alina Colbea din cadrul serviciului contabil financiar al Primăriei.
S-a optat pentru numirea unui administrator provizoriu în persoana avocatei Olaru Mariana Emanuela, pe o perioadă de maximum șapte luni.
Cum provizoratul a ajuns aproape de termenul limită, consilierii vor da vot pentru încă o prelungire ori pentru numirea altui administrator provizoriu. În același timp se dorește și declanșarea procedurii de selecție pentru acest post.
Botoșănean de 71 de ani căutat de Poliție după ce a FUGIT din spital
Redacția Botoșăneanul
Jun 28, 2024
Noi servicii de depistare și confirmare a unor boli grave de la 1 iulie: Anunțul CNAS
Redacția Botoșăneanul
Jun 28, 2024
Cumpărături cu bani de la stat: Guvernul pregătește sistemul "credit fiscal"
Redacția Botoșăneanul
Jun 28, 2024
Puștan FĂRĂ permis prins de polițiști pe o stradă din municipiu
Redacția Botoșăneanul
Jun 28, 2024
Val de scumpiri în mijlocul verii: Se aplică de la 1 iulie
Redacția Botoșăneanul
Jun 28, 2024