Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Centrul Județean Botoșani informează că termenul limită de depunere a Cererilor de Plată, în cadrul Campaniei 2024, este data de 7 iunie inclusiv.
„Asigurăm fermierii de tot sprijinul necesar pentru parcurgerea cu succes a etapelor necesare pentru accesarea intervențiilor aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic, precum și a schemelor de sprijin compensatoriu de mediu și climă în Campania 2024.”, au transmis reprezentanții instituției.
Cererile de plată se depun electronic, prin accesarea aplicației IPA-Online.
Fermierii se vor prezenta la sediile APIA pentru semnarea cererilor, iar cei care vor utiliza semnătura electronică, vor anunța în prealabil (prin mesaj telefonic sau prin e-mail) funcționarul responsabil.
Este foarte important ca fermierii să verifice cu deosebită atenție informațiile înscrise în documentația depusă, înainte de închiderea Cererii de plată pentru Campania 2024.
„Reamintim fermierilor că depunerea cererilor nu va fi prelungită cu perioada în care să poată înregistra cereri de plată cu aplicarea de penalități.
Adresăm rugămintea UAT-urilor din județ de a elibera cât mai repede posibil adeverințele necesare, astfel încât fermierii să depună cererile de plată în termenul stabilit.”
(Foto: cronicadefalticeni.ro)
Botoșăneni prinși muncind „la negru” de către inspectorii ITM: S-au dat amenzi uriașe
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024
Aproape zece botoșăneni au ajuns la spital după ce s-au accidentat la locul de muncă
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024