Mesajul a fost transmis astăzi în cadrul unei conferințe de presă organizată în sala „Nicolae Iorga” Palatului Administrativ.
Polițiștii vor fi la datorie pe perioada campaniei electorale, dar și în zilele de alegeri parlamentare și prezidențiale.
cms. șef Tudor Costin, inspector șef IPJ Botoșani.
„Pot preciza că Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, în sistem integrat cu toate unitățile din cadrul MAI, va coordona la nivel județean întreaga activitate a alegerilor electorale, având ca obiect principal garantarea desfășurării acestui proces în mod democratic, echitabil și sigur, în care fiecare cetățean să-și poată exercita drepturile de alegător sau de candidat la alegeri fără incidente.”
Orice încălcare a legii va fi sancționată prompt, a dat asigurări șeful Poliției Botoșani.
cms. șef Tudor Costin, inspector șef IPJ Botoșani.
„Astfel, ne vom concentra pe prevenirea și combaterea incidentelor electorale prin monitorizarea atentă a modului în care se respectă legislația, iar dacă vor exista cazuri de încălcare a prevederilor legale vom interveni prompt pentru a sancționa orice abatere.”
Vor fi organizate și activități de prevenire și informare a cetățenilor în cadrul campaniei naționale „România votează!”.
Șeful Poliției Botoșani și-a încheiat mesajul cu un apel către cetățeni:
cms. șef Tudor Costin, inspector șef IPJ Botoșani.
„Facem apel către toți cetățenii să respecte normele legale și să contribuie la menținerea unui climat de ordine și respect. Polițiștii rămân la dispoziția comunității pentru orice sesizare cu privire la încălcarea prevederilor legale sau a situațiilor care pot afecta buna desfășurare a proceselor electorale.”
Calendarul alegerilor:
24 noiembrie 2024 - alegeri prezidențiale, primul tur
1 decembrie 2024 - alegeri parlamentare
8 decembrie 2024 -alegeri prezidențiale, al doilea tur.
Bani de la Guvern pentru primăriile din Botoșani – SUMA anunțată de prefect
Oana Sava
Nov 07, 2024
PSD: Autostrada Moldovei, tot mai aproape de Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024
ACUM: O avocată pentru Senatul României în direct la Botoșăneanul TV
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024