Investitorul se află la acest moment la stadiul de obținere a autorizațiilor necesare înainte de începerea efectivă a lucrărilor.
Clădirea cu apartamente urmează să fie construită pe strada Ștefan Luchian.
Pentru realizarea ei, la Primărie se află în dezbatere publică documentația pentru obținerea Planului Urbanistic Zonal (PUZ).
Terenul pe care se propune construcția aparține unei persoane private și este în suprafață de 471 mp.
documentație tehnică
„Prin prezentul proiect se dorește realizarea tuturor lucrărilor necesare în vederea utilizării terenului proprietate privată pentru construire locuință colectivă D+P+2E+3E retras, amplasamentul studiat fiind în strada Ștefan Luchian”,
Blocul de locuințe colective propus va fi realizat cu materiale moderne, cu respectarea
cerințelor minime de performanță energetică a clădirilor conform legii.
În timpul lucrărilor de construire se vor cerintele obligatorii potrivit normelor şi legilor în vigoare, şi vor cuprinde:
Clădirea va fi compusă dintr-un adăpost de protecție civilă în suprafață de 55 metri pătrați la subsol precum și o parcare pentru șase autoturisme.
Parter
1 Apartament cu 3 camere 84 mp
1 spațiu administrativ - (birou) 79 mp
Etaj 1
1 Apartament cu 5 camere 180 mp
Etaj 2
1 Apartament cu 5 camere 180 mp
Etaj 3
1 Apartament cu 4 camere 180 mp
Burse școlare 2025: Mai mulți bani pentru elevii olimpici de anul viitor
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Bărbat căzut în curtea casei sale, salvat de doi polițiști botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
O biserică din Botoșani, cu hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică“, va fi în sărbătoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Doliu la Stațiunea Popăuți și Asociația Moldoovis: Clipe de adâncă tristețe
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Vești bune înainte de Crăciun: CINE sunt cei care ar putea lua două pensii în luna decembrie
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024