Ovidiu Jitaru s-a născut în 1962, la Mileanca, dintr-o familie de cadre didactice, tatăl fiind profesor, iar mama învățătoare. A făcut școala generală în comună, liceul la Dorohoi, iar apoi Facultatea de Automatizări și Calculatoare din cadrul Institutului Politehnic ”Gheorghe Asachi” Iași. Și-a legat aproape toată viața profesională de ”Elsaco”, acolo unde este acționar și vicepreședinte al consiliului de administrație. În 2024, după ce colegul său Valeriu Iftime a devenit președintele PNL Botoșani, Ovidiu Jitaru a făcut pasul spre politică, fiind cap de listă al liberalilor pentru Senat. Am dorit să vedem cine este Ovidiu Jitaru dincolo de politică.
- Ne aflăm în biroul de vicepreședinte al grupului Elsaco, al dlui Ovidiu Jitaru, și dacă tot ne aflăm aici, voiam să vă întrebăm de când lucrați aici și cum ați ajuns să lucrați la Elsaco?
- Lucrez la Elsaco din 1992. La primul Elsaco, ca să spun așa. În 1994 am înființat Elsaco Electronic. Dar la Elsaco din 1992. Am lucrat la IRE, fostul Renel și în 1992 m-am mutat la Elsaco.
- Și pe dl Iftime, unde l-ați cunoscut? Că știu că a lucrat la fosta Electrica, fostul Renel și așa mai departe.
- Pe Valeriu, îl știu de mult timp. Am și fost în aceeași facultate, el a făcut electronică, a fost coleg de grupă, de an, cu soția mea. Și eu eram cu un an mai mic, am făcut automatizări și calculatoare. După care eu lucram, ca să spun așa, peste gard de el, am lucrat la stația de 110 de aici, care ținea de IRE Suceava, făceam teletransmisii pe vremea aia, adică din 1987. El făcea teletransmisii la CET Botoșani, care aparținea de IRE Botoșani. Ne cunoșteam de atunci, adică de mult timp. Din 1992 am început să lucrăm împreună.
- Și în 1992 ați fost acționar la prima firmă Elsaco, Elsaco SRL sau cum?
- Elsaco SRL era, nu am fost acționar în firma aceea, în firma aceea erau acționari Valeriu și cu fostul director al IRE-ului.
- Lucian Feodorov, da?
- Da, dar lucram împreună. Împreună cu ceilalți doi asociații ai noștri, chiar de atunci. Cu Valeriu am început discuții de privatizare, cred că primele le-am avut în 1990. El era vizionar de pe vremea aceea și ne-a strâns un grup de ingineri. Prima dată ne-am întâlnit, țin minte, la el casă. Cred că eram vreo opt. Și am avut vreo două întâlniri prin care să căutăm numele firmei. Numele firmei a fost dat de un coleg, un prieten de-al nostru care nu a lucrat niciodată în Elsaco. Și care a avut un băiat foarte deștept, a murit într-un accident de parașutism, mediatizat mult la vremea aia, acum câțiva ani.
- Și de unde vine acest nume? Că există o curiozitate.
- Fiecare venea cu câte un nume și căutam fel de fel de acronime. Și prietenul acesta al nostru a venit cu ”EL” de la Electronic, ”S”, de la Service, sau de la SCADA, cum era pe atunci, și ”CO” era de la companie. Cam astea au fost. Ne-a plăcut numele acesta și l-am ales. Cam acesta a fost începutul.
- Dumneavoastră ați absolvit Facultatea de Automatizări și Calculatoare de la Institutul Politehnic Iași. Și am văzut într-o poveste de-a dvs. că aveați laboratorul undeva în baia dintr-un cămin din Codrescu. Ceea ce este totuși incomparabil cu nivelul laboratoarelor din ziua de astăzi. Cât ați putut învăța dvs. în acel laborator și să vă ajute?
- Laboratorul din căminul din Codrescu și baia din cămin le foloseam noi ca să facem cablajele. Pe vremea aceea era o nebunie, apăruseră microprocesoarele. Făceam proiecte cu microprocesoare. Și ca să corodezi, veneau niște plăci care aveau cupru, care erau folosite pentru trasee și corodarea o făceai cu un acid sulfuric, sper să nu greșesc. Era un acid sulfuric, băgai placa aceea. Și asta o făceam tot timpul în baie. Cam asta era. Pentru că era nocivă.
- Înainte de asta ați absolvit Liceul nr. 2, se intitula pe atunci, din Dorohoi. Și atunci ați cunoscut-o pe soția dumneavoastră, nu? Pe doamna Mirela.
- Era liceul de matematică-fizică.
- Dar mai rar se întâmplă ca o iubire din liceu să dăinuie până la 50-60 și ceva de ani. Ce v-a legat atât de mult?
- Pe vremea aceea cam așa durau iubirile, ca să spun așa. Te cunoșteai în liceu, după aceea repede să te căsătorești, să ai un serviciu, să ai... să-ți cumperi o mașină, visul...
- Pentru care așteptai 2, 3, 4 ani? Țin minte, tata atât a așteptat vreo 4 ani.
- Da, da. Se așteptat mult. Erau alte vremuri. Acum văd că tinerii își schimbă des opțiunile în dragoste, ca să spun așa.
- Și știu că aveți și o fiică, Sânziana, care a studiat în Marea Britanie.
- Sânziana a studiat în Marea Britanie și a rămas în Marea Britanie.
- Cum de nu s-a întors acasă, că ar fi avut la ce să se întoarcă?
- N-aș putea să spun că am o vină. Eu am insistat să învețe în afară, că mi se părea că învățământul românesc se deteriorează. Așa au fost gândurile. I-a plăcut mult în afară și a rămas acolo. Am tot insistat să se întoarcă. Nu știu, dacă o să o facă sau când o să o facă. Dar ne vedem foarte des, ținem legătura, mergem noi la ea, vine ea acasă. Adică, mă gândeam chiar la un moment dat că a avea un copil la Cluj sau un copil la Londra, în momentele astea, distanțele s-au scurtat. Și probabil că noi ne întâlnim mai des cu ea decât se întâlnește, cum spuneam, niște părinți cu un copil care e în Cluj. Dau un exemplu.
- Și înainte de liceu, tot ne întoarcem în timp, ați făcut primii ani de școală la Mileanca, nu?
- Da, la Mileanca.
- Acolo, comuna dumneavoastră natală. Și dumneavoastră proveniți dintr-o familie de cadre didactice, tatăl profesor, mama învățătoare. Și cum de nu v-au îndrumat spre o carieră didactică?
- Dacă mi-aduc aminte, era greu la vremea aceea dintr-un sat, sau chiar dintr-un sat cum era Mileanca, să ajungi să faci o facultate. Ajungeau foarte puțini. Părinții mei au fost tot timpul pentru a învăța. Au insistat ca toți să învățăm. Eram trei copii. Mai am un frate și o soră. Bine, frate nu mai am, că a murit acum câțiva ani. Dar ei au insistat foarte mult să învățăm. Și am învățat toți. Eu ce să spun, eu am luat premiul întâi din clasa a I - a până la a VIII - a. Am fost comandant de unitate, comandant de... cum erau pionierii de pe vremea aceea. Și frații mei la fel.
- Și dacă ar fi acum să vă întoarceți cu 50-60 de ani în timp, să stați de vorbă cu copilul Ovidiu. Copilul credeți că ar fi pe deplin satisfăcut de ceea ce a realizat adultul Ovidiu în viață?
- Da, sunt teme și teme. Dacă ar fi, eu știu, carieră, probabil că ar fi foarte mulțumit. Dacă ar fi pe partea de pasiuni, am lăsat foarte multe pasiuni în urmă, de-a lungul vieții.
- Dar știu că ați câștigat la un moment dat și un concurs de bridge, nu?
- Acum 20 și ceva de ani, 30, nu mai știu.
- Și ați renunțat de ce? Că nu mai aveați timp?
- Nu mai aveam timp. Este o pasiune care îți ia în primul rând foarte mult timp. Foarte mult timp. Este o pasiune la care m-aș întoarce oricând. De fapt, am reluat acum după 20 de ani. Ne vedem de două ori pe an cu niște prieteni să jucăm bridge. Dar bridge-ul, ca să-l faci competițional, ar trebui să-l practici aproape zilnic, să citești despre bridge. Aveam cărți de bridge, umblam cu ele.
- Și vă mai plăcea mult șahul, nu? Mai participați la competiții.
- Știu că la un moment dat am luat și premiul 1 pe Dorohoi, când eram elev prin clasa a IX - a. Eu șah joc de foarte mult timp, tatăl meu era un foarte bun cunoscător de șah. Apoi în liceu aveam un prieten, mi-a și scris acum după un timp, Ioan Puhăcel, tot de acolo, din comuna Mileanca. Am făcut liceul împreună, era cu un an mai mare și jucam șah până la o bucată de noapte, când stăteam în același cămin. După care, încet-încet, m-am lăsat. Era și vremea când nu prea aveai foarte multe lucruri de făcut. Citeai mult. Și am citit foarte mult, foarte mult am citit. Citeai mult, aveai o pasiune, cum spuneam, că era șahul. Eu pasiuni am avut multe. Colecționam timbre, am avut o colecție impresionantă. Bine, pentru vremurile și pentru locurile de la țară.
- Spuneați că cititul este una dintre pasiunile dumneavoastră și voiam să vă întreb care a fost cartea care v-a marcat cel mai mult?
- Nici nu pot spune că m-am gândit vreodată ce cărți m-au marcat, dar când eram copil am citit foarte mult... Nu mai știu, ”Potopul” de Sienkiewicz. Am citit foarte mult despre Napoleon. Pe urmă am descoperit scriitorii ruși, l-am citi pe Dostoievski, aș putea spune din cap în coadă și probabil că este scriitorul care m-a marcat foarte mult. Am citit Dumas, cum era pe vremea aia. Am citit, am citit foarte mult la viața mea. Am citit apoi foarte mult. Citeam cam toate cărțile care apăreau greu în epoca comunistă.
- Și care de obicei erau vândute la pachet cu două-trei cărți despre partidul și conducătorul mult iubit.
- Da, da, da. Stăteam, știam că apar. Nu mai știu... ”Magicianul”. Pe urmă, literatura românească, am citit, am citit.
- Și întorcându-ne în 2024, care a fost declick-ul care v-a determinat ca la 60 și ceva de ani să intrați în sfârșit în politică?
- Declick-ul de aici a fost Valeriu. Până la urmă, eu știu, ne formăm sau avem, nu-mi găsesc eu cuvintele acum, ne marchează, eu știu, din câte am citit la un moment dat, șapte persoane în jurul nostru, ceva de genul. Este unul dintre oamenii care m-a marcat de-a lungul timpului și am făcut tot timpul echipă cu el. Să intru în politică este un pas major în viața mea. M-a convins să îl fac.
- Și nu v-ați certat niciodată? Nu aveați dispute profesionale?
- Ne-am certat, săreau geamurile la câte o ceartă de-a noastră. Suntem patru asociați de pe vremea aceea, din 1992, asociații din 1994, cum spuneam. De-a lungul vieții am avut destul de certuri, pentru că am și trecut prin multe momente dificile. Adică noi n-am plecat, sunt foarte mulți care au plecat luând o firmă de la stat. Noi n-am plecat de la asta, veneam cu punga la serviciu, ca să spun, la firmă, în care mai luam un aparat de măsură sau ceva de pe acasă. Și o dorință mare de a face ceva și un vis. Bineînțeles, când dădeai peste niște probleme, te mai luai la ceartă. Dar a fost un mare merit al lui Valeriu care a știut să-și țină echipa alături. De asta eu într-o echipă cu el m-aș duce și la...
- Și mai aveam o întrebare. Soția, fiica dumneavoastră nu v-au spus: măi bărbate, tată, ce îți trebuie ție politică acum?
- Ba da, ba da, mi-au tot spus. Și au insistat să nu intru, după care le-am convins. Probabil că o să-mi fie greu sau dacă o să dau de ceva probleme, o să mă iar: ”Ce ți-a trebuit, ce ți-a trebuit?”. Mă gândesc și eu, că poate nu... Dar în momentul acesta sunt total dedicat politicii. Eu, apropo de lăsatul de bridge și de alte pasiuni pe care le-aș putea număra, când m-am apucat să lucrez în firmă, am lăsat totul pentru această muncă. În momentul ăsta, când intru în politică, am lăsat tot ce înseamnă firmă. În momentul ăsta nu mai sunt executiv. Mă gândesc că, colegii mai tineri care sunt în managementul firmei au și pus ochii pe biroul meu. Mă gândesc că o să-l găsesc cu cheile schimbate odată. Sunt total ieșit din executiv și sunt dedicat doar politicii. Eu cred că este primul lucru pe care trebuie să-l facă un politician, să se dedice total alegătorilor.
