Investițiile realizate la această unitate medico-socială sunt în valoare de 500.000 de euro.
Doina Federovici, președinte al Consiliului Județean (CJ) Botoșani, Dorin Birta vicepreședintele CJ Botoșani, senatorul Lucian Trufin, deputații Marius Budăi, Alexandra Huțu, Dan Șlincu, consilierul de stat Florin Gavril, primarul comunei Mihăileni, Barbacariu Ioan Laurențiu, consilieri județeni, conducerea executivă a UAMS Mihăileni, angajați și beneficiari ai instituției au participat astăzi la inaugurarea și slujba de sfințire a noii clădiri a UAMS Mihăileni.
Investițiile finanțate de către Consiliul Județean Botoșani la UAMS Mihăileni se ridică la aproximativ 500 de mii de euro și constau în construirea și dotarea unui nou corp de clădire pentru personalul administrativ și spălătorie. Investiția a fost necesară pentru creșterea cu 10 paturi a numărului de locuri în cadrul UAMS Mihăileni și pentru asigurarea circuitelor medicale conform noilor reglementări legale. De asemenea, a fost realizat un nou gard pentru împrejmuirea curții unității medico-sociale.
„În timp ce în alte județe, Consiliile Județene au decis să închidă Unitățile de Asistență Medico-Socială, noi le-am păstrat pe toate cele șase și le dezvoltăm. Inaugurarea acestei investiții la UAMS Mihăileni este o etapă a unui plan de investiții complex, pe care Consiliul Județean Botoșani îl are în implementare în domeniul social. Obiectivul nostru, al Consiliului Județean, este să finalizăm investițiile în curs și să demarăm altele noi, pentru că suntem datori să asigurăm cele mai bune condiții seniorilor aflați în grija personalului unităților de asistență medico-socială din subordinea Consiliului Județean”, a declarat Doina Federovici.
La rândul său, vicepreședintele Dorin Birta susține că UAMS Mihăileni avea nevoie de un sediu nou.
„Consiliul Județean Botoșani a găsit cele mai bune soluții pentru dezvoltarea domeniului social. UAMS Mihăileni este un etalon în ceea ce privește serviciile pe care le oferă. Sunt convins că prin investiția pe care am făcut-o, calitatea serviciilor medico-sociale va crește”, a spus Dorin Birta.
Investiția de la UAMS Mihăileni nu este singulară, în urmă cu jumătate de an fiind inaugurat un corp nou de clădire la UAMS Ștefănești. Consiliul Județean Botoșani a realizat documentațiile tehnice pentru construirea unor noi pavilioane pentru beneficiari la UAMS „Elena Popovici” Flămânzi și UAMS Ștefănești, proiecte depuse la CNI și care se află în lista sinteză. De asemenea, la UAMS Sulița se va realiza o centrală fotovoltaică pentru asigurarea consumului propriu.
Roșcata care l-a fascinat pe Cătălin Bordea: E femeia perfectă
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Post disponibil la farmacia de la „Mavromati”, candidații dau trei probe
Oana Sava
Nov 05, 2024
Bani de la Guvern pentru masa de Crăciun: CINE sunt cei care beneficiază de ajutor
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Botoșănean BĂTUT în propria casă de un adolescent de 15 ani: Un amic a postat filmarea pe internet
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024