Potrivit proiectului, crește cuantumul pentru cazarea şi masa elevilor şi profesorilor la aceste competiții până la 200 de lei pe zi de persoană.
Ministerul Educației a pus în consultare publică proiectul de Hotărâre a Guvernului privind cheltuielile prilejuite de competițiile școlare şi sumele acordate elevilor merituoși, profesorilor care i-au pregătit şi şcolilor de unde provin elevii. Potrivit proiectului, creşte cuantumul pentru cazarea şi masa elevilor şi profesorilor la aceste competiții până la 200 de lei pe zi de persoană.
„Am lansat, în consultare publică, proiectul de Hotărâre a Guvernului privind aprobarea Normelor metodologice privind cheltuielile cu organizarea şi desfăşurarea olimpiadelor, a concursurilor şcolare, extraşcolare şi extracurriculare, a taberelor de profil, a simpozioanelor şi a altor activităţi specifice, precum şi cuantumul stimulentelor financiare acordate elevilor, profesorilor care i-au pregătit şi unităţilor de învăţământ de provenienţă a participanţilor”, informează Ministerul Educaţiei.
Proiectul de hotărâre reglementează creşterea cuantumului acordat pentru cazarea şi masa elevilor, respectiv a profesorilor însoţitori la competiţiile şcolare din ţară până la 200 de lei/zi/elev sau profesor însoţitor, pentru „a veni în sprijinul celor care se dedică promovării excelenţei, astfel încât aceştia să beneficieze de condiţii optime pentru ca performanţa lor să atingă nivelul maxim”, potrivit romaniatv.net.
Potrivit Ministerului Educaţiei, în textul Hotărârii de Guvern sunt incluse şi cuantumurile stimulentelor financiare care vor fi oferite atât elevilor premiaţi, cât şi profesorilor care i-au pregătit, respectiv unităţilor de învăţământ de provenienţă a elevilor.
Proiectul prevede că elevii care au obţinut premii sau menţiuni la olimpiadele naţionale beneficiază de stimulente între 1.000 de lei (premiul I) şi 300 de lei (menţiune) , iar la etapa internațională a competițiilor școlare, categoria I, desfășurate la nivel mondial, stimulentele sunt între 20.000 de lei (medalie de aur cu punctaj absolut) şi 6.000 de lei mențiune.
„Performanța școlară este o muncă de echipă, iar fiecare actor trebuie răsplătit pentru munca depusă!”, menționează Ministerul Educației.
Astfel, potrivit proiectului lansat în consultare publică, elevii care au participat individual și au obținut premii la competițiile școlare beneficiază de stimulente financiare, după cum urmează:
a)-la etapa națională se acordă de către M.E., din fondurile alocate inspectoratului școlar organizator al acestei etape a competițiilor:
premiul I 1.000 de lei;
premiul II 700 de lei;
premiul III 500 de lei;
menţiune 300 de lei;
b) la etapa internaţională a competiţiilor şcolare, categoria I, desfăşurate la nivel mondial, se acordă de către ME:
premiul I/medalie de aur cu punctaj absolut 20.000 de lei;
premiul I/medalie de aur 15.000 de lei;
premiul II/medalie de argint 12.500 de lei;
premiul III/medalie de bronz 10.000 de lei;
menţiune 6.000 de lei;
c) la etapa internaţională a competiţiilor şcolare, categoria a II-a, desfăşurate la nivel european sau regional, se acordă de către M.E. stimulente în valoare de:
premiul I/medalie de aur cu punctaj absolut 10000 de lei;
premiul I/medalie de aur 7.500 de lei;
premiul II/medalie de argint 6.000 de lei;
premiul III/medalie de bronz 5.000 de lei;
mențiune 3.000 de lei;
Totodată, beneficiază de stimulente financiare şi profesorii care au pregătit elevii. Astfel, profesorul care l-a pregătit pe elevul premiat la competiţiile şcolare internaţionale categoria I şi, respectiv a II-a, primeşte un stimulent financiar egal cu cel acordat elevului. Dacă elevul premiat a fost pregătit de mai mulţi profesori, valoarea stimulentului financiar echivalent cu cel acordat elevului se împarte în mod egal la numărul profesorilor care l-au pregătit.
Citește articolul integral AICI
(Foto: depositphotos)
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Post disponibil la farmacia de la „Mavromati”, candidații dau trei probe
Oana Sava
Nov 05, 2024
Bani de la Guvern pentru masa de Crăciun: CINE sunt cei care beneficiază de ajutor
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Botoșănean BĂTUT în propria casă de un adolescent de 15 ani: Un amic a postat filmarea pe internet
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Botoșănean prins BEAT și fără permis în trafic: A fost reținut de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024