Cei doi tineri sunt din Rădăuți – Prut și se află în prezent în arest preventiv.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpaților B.I.D., în vârstă de 24 de ani și B.V.S., în vârstă de 31 de ani, ambii din comuna Rădăuți-Prut, județul Botoşani, cercetați pentru săvârşirea infracţiunilor de „loviri sau vătămări cauzatoare de moarte” și „influențarea declarațiilor”.
S-a reţinut că, în data de 13 iulie 2024, în jurul orei 18:10, în timp ce se aflau pe un drum sătesc din localitatea de domiciliu, pe fondul unui conflict anterior, au agresat pe numitul Ț.V., lovindu-l cu pumnii și picioarele și cauzându-i leziuni traumatice care au condus, în aceeași zi, la decesul victimei.
Ulterior, inculpații au amenințat cu acte de violență și cu moartea doi martori oculari, pentru a nu da declarații în cauză.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani.
(foto – specialarad.ro)
S-au pus în vânzare biletele pentru meciul cu FCSB, prețuri de la 30 la 300 de lei
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
ACUM, la ”Botoșăneanul TV”: Studenta și avocatul de la AUR pentru Camera Deputaților - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Patron din Botoșani amendat cu 30.000 de lei: Bani confiscați de polițiști după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Burse școlare 2025: Mai mulți bani pentru elevii olimpici de anul viitor
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024