Cei doi bărbați au fost identificați de polițiștii de frontieră botoșăneni cu ajutorul termoviziunii.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuți Prut au identificat şi reţinut, cu ajutorul aparaturii de observare pe principiul termoviziunii, doi bărbați, care au încercat să treacă ilegal frontiera, cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei.
În data de 12 octombrie 2024, în jurul orei 00:30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuți Prut – Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Iaşi, aflați în executarea unei misiuni cu ajutorul aparaturii de observare pe principiul termoviziunii, au observat pe direcția localității de frontieră Mitoc doi cetățeni care au încercat să treacă ilegal frontiera de stat peste râul Prut, cu intenția de a intra pe teritoriul național.
Imediat un echipaj din cadrul sectorului a identificat și reținut bărbații, iar în urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că aceștia sunt cetățeni indieni, cu vârste de 32, respectiv 34 de ani, care au declarat că intenționau să ajungă într-un stat din vestul Europei cu ajutorul unui cetățean român.
Bărbații erau coordonați prin telefon de către cetățeanul român, un bărbat din județul Iași, care a fost identificat de polițiștii de frontieră în momentul în care urma să îi preia pe cei doi indieni cu autoturismul proprietate, pentru a-i transporta spre Iași.
Cercetările sunt în curs de desfășurare, în vederea stabilirii întregii arii infracționale.
Sute de elevi și profesori din Botoșani, „evacuați” de pompieri: S-a acordat și primul ajutor
Redacția Botoșăneanul
Oct 13, 2024
CLIPUL ZILEI: Veste dată patronilor la Bursa Locurilor de Muncă
Oana Sava
Oct 12, 2024
Gabriela Prisăcariu dezvăluie adevărul despre sarcină: Toată lumea mi-a zis să...
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024