Delegații social-democrați din Botoșani prezenți la Congresul PSD au votat pentru Marcel Ciolacu, atât în funcția de președinte al partidului, cât și pentru candidatura sa la Președinția României.
Reprezentanții PSD din Botoșani consideră că, după 20 de ani de dezbinare și ură sădită în societate de către președinții propuși de partidele de dreapta, România are nevoie de un președinte care să unifice și care să-i reunească pe români în jurul obiectivelor naționale majore.
„Cred că această luptă permanentă dintre români și români, pe care au hrănit-o permanent ultimii doi președinți ai României, ne-a costat enorm, ne-a epuizat resursele și ne-a împiedicat să progresăm ca societate. Astăzi, președintele Marcel Ciolacu a propus o viziune diametral opusă – o viziune care să-i unească pe români și care să canalizeze energiile din societate pentru a construi, nu pentru a distruge sau pentru a dezbina. De aceea l-am votat azi pe Marcel Ciolacu și de aceea am convingerea că Marcel Ciolacu poate fi un președinte bun pentru România, un președinte bun al tuturor românilor”,
Doina Federovici, președintele PSD Botoșani.
La rândul său, deputatul PSD Marius Budăi a criticat atitudinea adversarilor lui Marcel Ciolacu din viitoarea campanie pentru Președinția României, arătând că aceștia rămân prizonierii unui discurs al urii și al luptelor politice.
„Dacă vă uitați la declarațiile din ultimele zile ale celor care vor să candideze la Președinția României, veți observa că Marcel Ciolacu este singurul care vorbește despre ce vrea să facă pentru țară. Toți ceilalți se întrec care să-l atace mai tare pe Marcel Ciolacu, în speranța că astfel vor ajunge în turul II. Dar niciunul dintre adversarii lui Marcel Ciolacu nu ne spune despre ce vor să facă ei pentru România. Asta e diferența majoră dintre președintele Marcel Ciolacu și contracandidații săi. De aceea am votat la Congres cu Marcel Ciolacu președinte PSD și de aceea voi vota la alegeri tot cu Marcel Ciolacu Președinte al României!”,
Marius Budăi.
În cadrul Congresului PSD, noul președinte ales al partidului, Marcel Ciolacu, a vorbit despre reindustrializarea României și despre susținerea agriculturii și dezvoltarea serviciilor.
„Acesta este triunghiul strategic al dezvoltării României: industrie – agricultură – servicii. Aceasta este partea crucială a planului nostru de creștere în următorii 10 ani”, a explicat candidatul PSD pentru Președinția României.
Declarația zilei 18 noiembrie 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 18, 2024
Botoșănean lovit pe trecerea de pietoni, a rămas inconștient pe asfalt
Gabriela Erdic
Nov 17, 2024
Ajutorul de înmormântare crește: CE trebuie să știe beneficiarii
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024