Este una dintre secțiile cele mai aglomerate de la Spitalul Județean „Mavromati”, iar pacienții sunt cu boli multiple.
Este vorba despre Secția de Medicină Internă II, acolo unde ajung pacienți cu mai multe comorbidități.
Bogdan Alexandroaie, medic șef Secția Medicină Internă II.
„Medicina Internă este acea specialitate care, exceptând cazurile chirurgicale, cuprinde toate afecțiunile medicale. De aceea, pacienții care sunt internați în Medicală II, Medicală I sunt pacienți complecși. Au comorbidități multiple. Nu mai există în ziua de astăzi un pacient, care să zici, că are o boală și atât, indiferent de vârstă, indiferent de situație.”
Pe această secție ajung cu precădere pacienți vârstnici.
Bogdan Alexandroaie, medic șef Secția Medicină Internă II.
„Afecțiunile sunt multiple, comorbiditățile sunt mari, dar având în vedere că media de vârstă a pacienților este de la 75 de ani în sus, realizați și dvs cam care este gradul de complexitate a cazurilor”
Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc miercuri 6, noiembrie 2024, la sediul spitalului.
Luciana Buliga: Am ales ca pentru județul meu să ofer tot ceea ce am
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024
PATRU mașini, arme și alte bunuri RIDICATE de polițiști după percheziții de amploare la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024
Trei tineri au intrat în vestiarul FC Botoșani și au furat încălțămintea jucătorilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024
Ionela Aiftincă: Sunt unicul avocat pe un post eligibil pe listele Botoșaniului
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024
Cum a devenit Bet Builder una dintre cele mai apreciate funcții la casele de pariuri online
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024