Un bărbat din Botoșani și-a tăiat venele în piața centrală din Fălticeni, sub influența alcoolului. A fost transportat la spital, unde i s-au acordat îngrijiri medicale.
La data de 25 septembrie 2024, în jurul orei 22.40, printr-un apel la 112 a fost sesizat faptul că un bărbat și-a tăiat venele de la antebrațe în piața centrală ”Nada Florilor” din municipiul Fălticeni.
La fața locului a fost identificată victima, un bărbat de 43 de ani, domiciliat pe raza județului Botoșani.
Acesta prezenta plăgi tăiate la nivelul antebrațelor ambelor mâini, fiind sub influența alcoolului. Individul nu și-a putut justifica gestul sau prezența pe raza municipiului Fălticeni, afirmând doar că a încercat să-și taie venele de la mâini cu ajutorul unui ciob de sticlă.
Bărbatul a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Municipal Fălticeni, unde i s-au acordat îngrijiri medicale. Viața acestuia nu a fost pusă în primejdie, potrivit stireasucevei.ro
Medicul de gardă a solicitat transferul pacientului la Spitalul Județean Suceava.
Polițiștii nu au constatat săvârșirea vreunei fapte de natură penală.
Un botoșănean și-a tăiat venele în piața centrală din Fălticeni
Redacția Botoșăneanul
Sep 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Sep 28, 2024
Vărul Flutur a transferat un partid întreg la PNL Suceava: Venim cu forțe noi
Redacția Botoșăneanul
Sep 28, 2024
Zilele Dorohoiului: Jandarmii fac paza, iar sancțiunile nu se iau în glumă
Redacția Botoșăneanul
Sep 28, 2024
Liviu Ciobotariu, mulțumit și nu prea după egalul cu Dinamo: Puteam chiar să câștigăm!
Redacția Botoșăneanul
Sep 28, 2024